Când un părinte se mută cu dumneavoastră

Iată cum să faceți față posibilelor provocări emoționale și financiare.

Idei principale

✓  Implicați întreaga familie în planificare.

✓  Înțelegeți nevoile părintelui dvs.

✓  Luați în calcul atât consecințele financiare, cât și pe cele emoționale. 

✓  Obțineți ajutor pentru acordarea de îngrijiri, dacă aceasta este necesară.

Din ce în ce mai mult, copiii adulți își primesc părinții vârstnici în casă, mai ales în culturi care nu erau obișnuite cu această practică.  

Este posibil ca părinții să vrea să schimbe locuința cu una mai mică, pentru a-și valorifica mai eficient economiile pentru pensie. Un părinte rămas văduv se poate simți singur, poate dori să se implice mai mult în viața copiilor săi sau chiar poate alege să devină îngrijitorul principal al unui copil mic. Adesea, părinții vârstnici pur și simplu nu mai pot trăi pe cont propriu, dar familia nu este pregătită să-i mute într-un centru rezidențial de asistență pentru bătrâni, chiar dacă un asemenea centru există în zonă.

Aducerea unui părinte în casa dvs. poate părea actul suprem de compasiune, dar îngrijirea unui părinte vârstnic poate fi și un sacrificiu considerabil pentru toți cei implicați. Înainte de a pregăti o cameră pentru părinte, este important să vă asigurați că toată lumea înțelege situația și să cântăriți avantajele și dezavantajele. De asemenea, este esențial să aveți un plan de viitor realist, deoarece situația se va schimba aproape sigur, adesea în moduri care fac deciziile mai greu de luat. 

Găsiți un limbaj comun. În pofida faptului că aveți cele mai bune intenții, s-ar putea ca părinții să nu fie la fel de bucuroși ca dvs. în legătură cu mutatul în locuința dvs. Sau poate fi și invers – dvs. să fiți persoana care ezită. Oricum, este important ca dvs. și părinții dvs. să fiți lămuriți în legătură cu obiectivele dvs., ca și cu motivele de îngrijorare. Începeți prin a purta o conversație clară despre motivele pentru care părintele se mută cu dvs. și despre ceea ce speră fiecare să câștige – și eventual despre ceea ce poate să piardă fiecare – din acest aranjament. 

Implicați întreaga familie. Asigurați-vă că partenerul și copiii dvs. sunt de acord cu ideea ca o rudă mai în vârstă să se mute cu dvs. Dacă nu sunt de acord, ascultați-le motivele de îngrijorare și faceți tot posibilul să le rezolvați. De asemenea, implicați-i și pe ceilalți frați sau surori ai dvs. de vârstă adultă în procesul de luare a deciziei, chiar dacă aceștia nu locuiesc cu dvs. S-ar putea să aibă sentimente puternice privind ceea ce ar trebui făcut în legătură cu părintele dvs. și este mai bine să-i includeți din timp decât să apară tensiuni pe parcurs. 

Dați-vă seama de ce anume are nevoie părintele dvs. Dacă părintele se mută cu dvs. din cauza unei probleme de sănătate, trebuie să luați în considerare de câte îngrijiri are nevoie în prezent și pe viitor. Aceste îngrijiri depășesc ceea ce îi puteți oferi dvs. și ceilalți membri ai familiei? Dacă da, ce nivel de îngrijiri va fi necesar? Un specialist în petrecerea bătrâneții în propria locuință sau un ergoterapeut vă poate oferi o perspectivă obiectivă asupra stării părintelui dvs. și a ceea ce vă puteți aștepta în lunile și anii ce vor veni. 

Faceți un plan împreună. Dacă părintele dvs. va necesita îngrijiri suplimentare, discutați despre acestea. O parte din această discuție poate fi de natură financiară: Dacă este nevoie de îngrijiri de specialitate, cine va plăti pentru ele? Conversația poate, de asemenea, să se refere și la viitorul mai îndepărtat. De exemplu, puteți dori să luați în considerare situațiile de instituționalizare în cazul în care sănătatea sau abilitățile mintale ale părintelui intră în declin. Asigurați-vă că analizați aceste decizii atât din punctul dvs. de vedere, cât și din cel al părintelui dvs. Chiar dacă sunteți hotărât(ă) să-l îngrijiți până la sfârșitul vieții sale, indiferent cât de dificil este, s-ar putea ca acesta să nu se simtă confortabil în legătură cu faptul că vă asumați această răspundere. 

Discutați despre bani. Stați de vorbă cu părintele dvs. despre situația sa financiară. Dispune de bani (inclusiv încasări din programe guvernamentale) cu care poate contribui în gospodărie? Dacă mijloacele sale financiare sunt limitate, găsiți alte moduri în care vă poate ajuta – de exemplu, gătind câteva mese în timpul săptămânii sau supraveghindu-vă copiii după școală. De asemenea, discutați cine anume îi va plăti îngrijirile medicale în prezent și în anii ce vor veni. Dacă aveți frați sau surori, discutați cu aceștia cum este cel mai bine să împărțiți aceste costuri. Colaborați la modificarea bugetului familial astfel încât acesta să reflecte noua realitate financiară și găsiți modalități de a vă implica frații sau surorile în îngrijirea părintelui dvs. 

Creați spațiu în locuința dvs. care să fie avantajos și pentru părinte, și pentru dvs. Adăugarea unui etaj în plus sau reconfigurarea unui birou de la parter într-un dormitor, deși costisitoare, ar putea oferi intimitatea și confortul atât de necesare întregii gospodării, iar părinții și-ar putea folosi o parte din economiile în vederea pensionării ca să contribuie la finanțarea acestei renovări importante. De asemenea, luați în considerare renovări în scopul petrecerii bătrâneții acasă, care ar putea implica aranjamente de locuit la parter pentru a evita scările, transformări aduse băilor pentru a le face mai accesibile, instalarea de corpuri de iluminat adecvate în întreaga locuință și lărgirea pragurilor pentru a permite trecerea scaunelor cu rotile sau a cadrelor pentru mers. 

În plus, gândiți-vă că noua dvs. situație locativă vă poate aduce avantaje în momentul calculării impozitelor.  

Cerințele privind familia și susținerea părinților pot fi complicate și diferă de la o țară la alta, așa că vă recomandăm să consultați un contabil referitor la situația dvs. 

În cele din urmă, oferiți ajutor și cereți-l. Chiar dacă face parte din familie, mutarea unui părinte în locuința dvs. poate fi o schimbare importantă. Ajutați-l să se instaleze confortabil, găsind modalități de a-l face să se implice activ în comunitate. Consultați grupurile comunitare (inclusiv cele religioase) sau bibliotecile locale pentru informații privind programele sau cursurile care i-ar putea interesa. Nu uitați să aveți grijă și de dvs. Dacă părintele dvs. are nevoie de mai multe îngrijiri decât îi puteți oferi, analizați opțiuni precum infirmierii cu normă întreagă sau serviciile de companie cu normă parțială. 

929542.3.0